Search This Blog

Monday, October 11, 2010

ori suntem hoti, ori nu suntem.

Cand traiesti intr-o tara de mana a treia, iti asumi niste chestii. Indiferent daca mana a treia inseamna nivelul economiei tarii, al conducerii ei sau al rezidentilor (in cazul nostru ar fi si greu sa definesti care dintre ele e proeminent). Deci iti asumi niste chestii. Chestii precum ca altii mai destepti vor veni sa faca pe bani multi ceea ce tu nu esti in stare pentru ca apoi sa-ti vanda tot tie la supra-pret niste servicii de care inainte beneficiai aproape gratis, ca altii mai potenti vor veni sa investeasca pe termen lung si pentru un profit considerabil (castigat tot din banii tai) in timp ce tu esti preocupat sa-ti furi smechereste propria caciula si sa o vinzi la sub-pret doar ca sa iasa banu' acuma repede si ca sa nu cumva sa fure/vanda vecinul mai repede ca tine.

Iti asumi ca vei face partie libera si altora asemeni tie, care se vor inhaita si ei in furatul si vanzarea caciulii ca si tine, si se vor aduna te miri de pe unde sa puna si ei umarul la furtul-sport national. Si poate o vor face chiar mai bine. De fapt e cert ca o fac mai bine decat tine. Pana si asta! Iti asumi ca altii vor veni sa spele bani folosindu-te de tine, de economia ta gaunoasa, de hibele tale legislative, de fraierii din campul muncii care se inhama cu entuziasm la proiectele lor crezand cu naivitate si ca vor ajunge sa fie realizate.

Dar nu prea iti asumi. Si aici nu prea iti iese partea cu evaluatul consecintelor. Nu iese partea in care cat ai furat tot nu iti ajunge. Si tot nu te face mai om decat erai. Si vanzarea nu ti-a priit ca tot a venit altu, a luat mai ieftin de la tine si a vandut altuia cu mai mult. Nu ti-a priit nici cand ai constatat ca te-ai vandut pe tine si nu prea a iesit mare lucru. Ca nevasta-ta s-a vandut si ea si tot nu a iesit mai nimic. Si nu ti-a placut asta. Si de ce, ma rog, nu a iesit cum era de asteptat? Pentru ca gandesti de mana a treia!

No comments:

Post a Comment