I heart the media and computing war caused by Wikileaks.

Asa sa fie.

Cum mi-am dat seama unde ma aflu pe scara sociala.

Sigur, in evul mediu, in targurile negustoresti gaseai de toate. Pentru toti. Si de toate felurile.
Omul de rand venea si el sa-si cumpere cele trebuincioase, nobilimea sa caute specialitati, importuri, mai stiu eu ce.
Si atunci, intre ei se sesiza usor diferenta. Dupa vorba, dupa port. Neasemuiti.
Si atunci, cu certitudine, vanzatorii pentru plebe erau unii, negustorii pentru nobilime altii, dupa produs si calitate. Unul mai prost, altul mai rafinat, dupa clientela. La fel si taraba.
Negustorul de nobil, simtind rost de castig mai mare, incerca sa se asemene cat mai mult cu cumparatorul lui. Ii imprumuta din obiceiuri, din limbaj, din atitudine, din vestimentatie. Celalalt nu avea de ce sa se straduie.
Diferenta cea mai flagranta dintre omul simplu, cu putere mica de cumparare, si nobilul, cu putere mare de cumparare, atunci era cultura, educatia, mediul.

Mall-ul este si el un targ, doar ca acum. Si magazinele din el au produse mai proaste sau mai bune, in functie de cumparatori.
Si acum cumparatorul este mai simplu sau mai aristocrat, judecand dupa puterea lui de cumparare.
Si diferenta o da tot vorba si portul.
Doar ca fix invers!
Eu, definitia omului apartinand paturii de mijloc, apreciind un produs fin, bine lucrat, decid sa fac rabat de la alte necesitati si reusesc sa cheltui la magazinul tau o suma peste medie pentru un produs mai bun. Sunt tratat ca atare, privit cu dispret, atunci cand nu e ignorata complet prezenta-mi in magazin: iete-l si pe banalul asta cum strange cureaua sa-si ia ceva de la mine! (Nu conteaza ca tu ai salariul cat o maneca de la o geaca sau un fermoar de la o geanta de la tine din magazin).
Incerc sa ma linistesc la gandul ca vanzatoarea ar avea o zi proasta.
Dar imediat intra in magazin o suita de apartenenti la grupul social minoritar recognoscibil prin culoarea mai inchisa a tenului si limbajul mai colorat si deloc atent cu acordurile gramaticale.
Si vanzatoarele isi schimba brusc atitudinea, isi gasesc zambetul pierdut, ineaca dispretul din ochi si buze si isi iau pozitia de drepti. Servitutea afisata e incredibila!
Si atunci ma paleste! Evident!
Servitutea si amabilitatea sunt pe masura puterii de cumparare. Am eu putere de cumparare cat are un tigan? Nu.
Eu am azi, o luna nu mai mananc. Tiganul are azi, are maine, are si intre de vreo trei ori.
Si uite asa se stabileste o ierarhie sociala. Care probabil tine de mult, acum am avut eu ochi sa o vad sau ea sa mi se arate.
Cert e un lucru: mai sus e ala care poate mai mult.
Si noi nu mai putem.
Ei, da.
Si asta e.
Facem ceva?
Pai n-avem ce, nu?

Sub Pamant TV SRL

Cat de jos e prea jos cand vorbesti de calitatea programelor si emisiunilor TV?
Cat de sus e prea sus cand vorbesti de rating si de calitatea morala lipsa a celor care fac orice si prea multe prea jos ca sa il atinga pe el rating-ul?

Pana una, alta, intrebarea cea mai arzatoare este: care e de-o calitate mai indoielnica: consumatorul de TV sau producatorul de programe TV?

Nu reusesc sa stabilesc cu exactitate care dintre ei il schimba pe celalalt dupa primul si daca sunt oare la fel de prosti - asa, in mod egal si identic.
Dar am unele dubii. Trebuie sa fi fost un ou inainte de gaina sau o gaina inainte de ou, ca doar nu-s asa, de capul lor lasate.
Incerta este si durata procesului de indobitocire pana la refuz, cat si termenul de finalizare neprevazuta a lui. Adica la un moment dat unul dintre ei va suferi sigur o "combustie spontana", ca altfel nu se poate. Dar cat de jos e jos si cat de lung e lung? Sau nu e lung? Si parca prostia nu doare, deci nu vor suferi. E ok.

Suferim noi,care nu vrem sa luam parte la "hai sa dam mana cu mana sa ne integram intr-o societate de indobitociti de blonde si negrii si bazi (ca plural de la preferatul meu badea) si razvani si dani si inne si mai stiu eu ce alte cretinisme au mai scos astia de cand refuz sa ma mai uit la televizor" si "hai sa ne intalnim cu ei in trafic si la Carrefour (desi lor le-a cam picat cu tronc Kaufland, e mai pe limba lor) si la film si in metrou si, mai rau, chiar cel mai rau, la munca".

Sa ne linistim si sa ne uitam putin la Romica Jurca. Macar ea a ramas la fel.

Si ai ajuns.

Sau crezi ca ai facut-o.
Si ti-e bine?
Te face sa te simti cum ai crezut?
Te vede lumea altfel?
Mai important, te vezi tu pe tine altfel?
Te vezi mai important? Te vad altii mai important?
Ti se acorda importanta cuvenita?

Sau nu ti se cuvine de fapt nimic, si atunci umpli golul de a nu-ti da altii importanta dandu-ti importanta singur?

O fi bine, o fi rau?
Te face asta mai implinit?
Urcatul asta pe scara ierarhica si sociala se face oare levitand sau calcand pe capetele alora mai fraieri?

E ce-ti doreai?
E sentimentul pe care-l urmareai? E maretie?

Cand ramai doar tu cu tine simti ca a meritat? Simti ca merita in continuare?
Nu mai ai cum sa te opresti. Nu ai cum sa mai dai inapoi. Ca asta e, asa e acum. Asa va fi, ca trebuie sa fie.

Dar cand ramai tu cu tine se simte nimicul? Se simte ca de fapt nu acolo trebuia sa lucrezi la umplut chestii ci in alta parte? Se simte socul realizarii faptului ca toate eforturile alea au fost degeaba? Ca rezultatul e altul? Ca de fapt tinta eforturilor ai ales-o gresit?
Nici nu mai conteaza.

Dar oare ai curajul sa iti spui tu tie, nu altcuiva, ca tu practic te faci nefericit singur?
Nu e asta chiar culmea ironiei? Imediat dupa prima lectura din Povesti nemuritoare o iei la fuga catre fericire. Si iaca ca ai ajuns la varsta asta si la experienta asta de viata sa iti dai seama ca unde ai ajuns pula fericire si tocmai ai infundat canalul care poate ducea pe partea ailalta. Si acum ai ramas aici. Au luat foc podurile.
Doare? Mai simti asta?

Si ce faci acum? Continui sa te nefericesti? Continui sa pariezi ca daca ii nefericesti pe altii ai sa fii tu fericit?
Abia ai pierdut un pariu. Mai faci unul? Sau te lasi? Nu merge?

Esti mic, ti-am mai spus. E loc de mai multe, dar tu esti mic si nu le vezi.