Cum mi-am dat seama unde ma aflu pe scara sociala.

Sigur, in evul mediu, in targurile negustoresti gaseai de toate. Pentru toti. Si de toate felurile.
Omul de rand venea si el sa-si cumpere cele trebuincioase, nobilimea sa caute specialitati, importuri, mai stiu eu ce.
Si atunci, intre ei se sesiza usor diferenta. Dupa vorba, dupa port. Neasemuiti.
Si atunci, cu certitudine, vanzatorii pentru plebe erau unii, negustorii pentru nobilime altii, dupa produs si calitate. Unul mai prost, altul mai rafinat, dupa clientela. La fel si taraba.
Negustorul de nobil, simtind rost de castig mai mare, incerca sa se asemene cat mai mult cu cumparatorul lui. Ii imprumuta din obiceiuri, din limbaj, din atitudine, din vestimentatie. Celalalt nu avea de ce sa se straduie.
Diferenta cea mai flagranta dintre omul simplu, cu putere mica de cumparare, si nobilul, cu putere mare de cumparare, atunci era cultura, educatia, mediul.

Mall-ul este si el un targ, doar ca acum. Si magazinele din el au produse mai proaste sau mai bune, in functie de cumparatori.
Si acum cumparatorul este mai simplu sau mai aristocrat, judecand dupa puterea lui de cumparare.
Si diferenta o da tot vorba si portul.
Doar ca fix invers!
Eu, definitia omului apartinand paturii de mijloc, apreciind un produs fin, bine lucrat, decid sa fac rabat de la alte necesitati si reusesc sa cheltui la magazinul tau o suma peste medie pentru un produs mai bun. Sunt tratat ca atare, privit cu dispret, atunci cand nu e ignorata complet prezenta-mi in magazin: iete-l si pe banalul asta cum strange cureaua sa-si ia ceva de la mine! (Nu conteaza ca tu ai salariul cat o maneca de la o geaca sau un fermoar de la o geanta de la tine din magazin).
Incerc sa ma linistesc la gandul ca vanzatoarea ar avea o zi proasta.
Dar imediat intra in magazin o suita de apartenenti la grupul social minoritar recognoscibil prin culoarea mai inchisa a tenului si limbajul mai colorat si deloc atent cu acordurile gramaticale.
Si vanzatoarele isi schimba brusc atitudinea, isi gasesc zambetul pierdut, ineaca dispretul din ochi si buze si isi iau pozitia de drepti. Servitutea afisata e incredibila!
Si atunci ma paleste! Evident!
Servitutea si amabilitatea sunt pe masura puterii de cumparare. Am eu putere de cumparare cat are un tigan? Nu.
Eu am azi, o luna nu mai mananc. Tiganul are azi, are maine, are si intre de vreo trei ori.
Si uite asa se stabileste o ierarhie sociala. Care probabil tine de mult, acum am avut eu ochi sa o vad sau ea sa mi se arate.
Cert e un lucru: mai sus e ala care poate mai mult.
Si noi nu mai putem.
Ei, da.
Si asta e.
Facem ceva?
Pai n-avem ce, nu?